Robac Industries, un partener de dialog care înţelege bine ce presupune proiectarea de software, pentru care vom aloca resursele necesare pentru a ne ridica la nivelul aşteptărilor sale
Robac Industries, una dintre cele mai importante companii industriale din Lipova, o firmă bine conectată, cu clienţi stabili pe piaţa industrială germană, a decis să îşi dezvolte împreună cu Ascent Soft un software adaptat la nevoile sale specifice de planificare şi management al resurselor şi de urmărire a calendarului de lansare a comenzilor clienţilor.
Producătorul de confecţii şi repere metalice, linii de producţie, matriţe, prototipuri şi piese unicat din Lipova are o cultură de producţie avansată, dispunând de o echipă sudată de specialişti care îi asigură o bună organizare a activităţii.
Managerul general, un absolvent al apreciatei universităţi tehnice din Augsburg, Germania, doreşte ca toţi aceşti specialişti să lucreze în acelaşi sistem informatic de referinţă pentru a avea acces direct la întregul set de informaţii la zi privind planificarea producţiei şi pentru a asigura astfel un control cât mai bun al calităţii.
Alinierea informaţională a echipei manageriale şi operaţionale la obiectivele comune va crea premizele pentru reacţii agile şi pentru o bună adaptare la schimbările ce se produc deseori în dinamica cererii de repere venite din partea clienţilor externi.
Cunoaşterea gradului de disponibilitate a fiecărui utilaj industrial va reduce timpii morţi, de pregătire şi revizie, iar reordonarea abordării comenzilor lansate de clienţi se va putea regăsi imediat în planificarea refăcută a producţiei, prin punerea în aşteptare a unor comenzi şi lansarea prioritară a altora, care au devenit între timp mai urgente şi importante.
Înainte de a lua decizia de achiziţie, managementul Robac Industries a efectuat o cercetare proprie comparativă semnificativă în rândul furnizorilor de soluţii de Material Requirements Planning din Bucureşti, Cluj şi Timişoara. În alegerea finală a propunerii Ascent Soft au cântărit mai multe aspecte şi criterii relevante:
- Referinţele pozitive ale unei implementări asemănătoare realizate de Ascent Soft la firma Inteliform, testate personal de managerul Robac într-o vizită inopinată la faţa locului, de tip „mystery shopping”, nu într-una de lucru organizată şi planificată dinainte;
- Apropierea noastră geografică permite accesul rapid al consultanţilor Ascent Soft la locaţie şi asigură o bună disponibilitate tehnică pentru un proces rapid de consultare „eye to eye” cu clientul care îşi dorea un furnizor local situat la maximum 150 km de fabrică;
- Agilitatea şi flexibilitatea conceptului nostru de dezvoltare software mulat pe procesele lor de producţie. Calitatea noastră de producător software, nu doar de distribuitor, ne permite să nu oferim nişte sisteme standardizate şi rigide, greu de personalizat, ci să creionăm de la început softul furnizat exact pe cultura de producţie şi organizaţională a clientului.
Avem în Robac un partener de dialog cu care vorbim aceeaşi limbă. Înţelege bine ce presupune proiectarea de software şi este dispus să estimeze flexibil orele de dezvoltare necesare pentru adaptarea mulţumitoare, prin „rework”, a soluţiei informatice la specificul activităţii sale. Vom pune la dispoziţie toate resursele tehnice şi de programare necesare pentru a ne ridica la nivelul aşteptărilor de implementare şi personalizare ale unui interlocutor specializat, care cunoaşte limbajele de programare, ştie ce presupune construirea de baze de date şi ce înseamnă relaţiile între parametrii şi atributele IT, „drag down” sau un „trigger” declanşator de evenimente.
Pentru Ascent Soft, parteneriatul de afaceri demarat cu Robac Industries va însemna şi o bună sursă de referinţe industriale pentru arealul firmelor de prelucrări mecanice şi electromecanice din Timiş şi Arad, fiind un proiect care se va putea vizita on-site de către cei interesaţi, în cadrul uneia dintre cele mai mari investiţii industriale din Lipova, extinsă de curând pe un teren de 35.000 mp amplasat în zona industrială a oraşului.